În ultimii ani de existență ai Principatului Transilvaniei, înainte de asediul Vienei, pe Pământul Crăiesc, doi gemeni, Reynold și Konrad, împreună cu fratele lor de cruce Wilhelm, fiul episcopului răposat Stephan Adami, cutreieră voinicește sub flamura nemiloasă a Sorții. Între cetatea laică (Sighișoara), simbolizată de căpetenia străjilor, Sigismund de Gernyeszeg, conte de Teleki și cea episcopală (Biertan) izbucnește un război necruțător, cele două tabere luptă pentru ochii senini ai fecioarei cu păr stacojiu, fermecătoarea Beatrix fiica lui Krauss, cronicarul orașului. Însă defectele și ambițiile cutezătorilor compromit șansele lui Wilhelm la tronul episcopal, jefuind o caravană austriacă, ce-a încălcat privilegiile săsești primite de la regii Ungariei. Astfel, cei doi cavaleri rătăcitori atrag asupra lor furia lui Sigismund, fratele celui mai puternic bărbat din principat, Mihail de Teleki, călăuzitorul domnitorului Apafi . Peste acest tablou amoros se întrezăresc tușele etnice (sașii, secuii, ungurii și negustorii austrieci), religioase (luteranism, catolicism și calvinism), feudale (stările privilegiate ale Ardealului), aristocratice (nobilii,... >>vezi mai mult...
Eclipsată în bună parte de faima celebrului ei soţ, Ştefana Velisar Teodoreanu rămîne totuşi o prozatoare cu personalitate, care, aşa cum afirma unul dintre recenţii săi comentatori (Mihnea Moroianu), a realizat, „prin structura particulară a psihologiei sale, o extraordinar de reuşită sinteză între spiritul măsurii şi armoniei latine, moştenit de la mama ei, de origine franceză, şi spiritul moldovenesc al nostalgiei, visării şi duioşiei, rezultat al anilor de formare […] în preajma lui Ibrăileanu şi a Vieţii Româneşti“. Scriitoarea a debutat, în 1939, cu romanul Calendar vechi , un roman al adolescenţei şi al „primei iubiri“, semnat Ştefana Velisar (numele personajului feminin principal din romanul cu tente autobiografice al lui Ionel Teodoreanu Bal mascat ). Urmează Viaţa cea de toate zilele (1940), cea mai cunoscută dintre ficţiunile ei romaneşti, Acasă (1947) şi Căminul (1972). Bucurîndu-se de o extraordinară longevitate (a decedat în 1995, la 98 de ani), prozatoarea a reuşit să traverseze cu bine deceniile comuniste, consacrîndu-se în principal activităţii de traducătoare. A publicat în aceşti ani, în afară de... >>vezi mai mult...
O carte venită din Cer... Despre o asemenea carte e aproape imposibil să scrii. Nu poţi decât să le spui oamenilor: Citiţi-o! Totuşi, voi încerca să-mi exprim cumva bucuria şi recunoştinţa de a fi primit acest dar... din Cer. După Ora 25 , o carte despre grozăviile vieţii omului pe Pământ, De la Ora 25 la Ora Eternă a lui Virgil Gheorghiu e o carte care ne înalţă de la Pământ la Cer, mai exact, o carte despre un Pământ suferind deasupra căruia se bolteşte Cerul, despre un Pământ luminat de Cerul divin, despre un Pământ care tinde să urce la Cer. Cartea este o evocare a copilăriei şi tinereţii autorului, a satului natal, dar mai ales a figurii tatălui său iubit şi venerat, preotul, descendent al unui întreg şir de preoţi care se întinde în urmă până în negura vremurilor. Copilul vede în chipul tatălui său, preotul, o icoană: “Prima persoană care s-a înfăţişat ochilor mei în această lume a fost tatăl meu. (...). Trebuie să precizez că faţa... >>vezi mai mult...
C. Virgil Gheorghiu este cunoscut (dacă este cunoscut) de cititorii din România ca autor al romanului Ora 25 , care nu numai că a avut, la apariția lui (Paris, 1949), un mare succes de critică şi de public (se pare că a fost romanul românesc cel mai vîndut în Occident), beneficiind de prefața elogioasă a lui Gabriel Marcel, a fost tradus în 21 de limbi şi s-a bucurat şi de o ecranizare (1967), din a cărei distribuție n-au lipsit Anthony Quinn şi Virna Lisi. Roman „cu teză“ (cu toate calitățile şi defectele pe care le presupune această formulă), cartea rămîne de o tulburătoare actualitate, prin mesajul ei, dovedindu-se o operă de pionierat, care aruncă o lumină necruțătoare asupra societății tehnologice contemporane, iar cele scrise de C. Virgil Gheorghiu, în 1949, rămîn valabile şi la mai bine de o jumătate de secol de la apariția romanului. În viziunea scriitorului, „civilizația tehnică a reintrodus disprețul pentru om, exact ca în barbarie. Astăzi omul este redus doar la dimensiunea lui socială“. Consecința este... >>vezi mai mult...
Faptul că în Paradis leul şi mielul moţăiau paşnic unul lîngă celălalt poate fi interpretat şi în sensul că îşi erau unul altuia perfect indiferenţi. Oricum va fi fost însă pe atunci, cert este că o foarte mare parte din pacea existentă pe Pămînt şi din ceea ce naivii iau drept armonie a Naturii, se bazează pe indiferenţă ca expresie a neinteresării şi deci a neobservării. Sînt rare cazurile cînd un animal acordă atenţie unui lucru care nici nu-l atrage, nici nu-l face să presimtă vreun pericol; nici măcar sexul opus nu este observat în afara perioadelor de reproducere. În lumea lor, părinţii şi copiii se înstrăinează de îndată ce nu mai au nevoie unii de alţii. Invers, există cele mai fantastice simbioze ale unor creaturi complet străine una de alta, atunci cînd nevoile lor se completează între ele; pe toate treptele existenței, coeziunile odată existente între diverse ființe şi elemente realmente raportate una la alta pot apare ca definind nişte integralități la fel de indisolubile, ca şi în cazul... >>vezi mai mult...