I. Concepția despre lume și modelare a vieții

ână în epoca iluminismului, pentru toți oamenii de o cultură mai profundă era un lucru de la sine înțeles că între macrocosmos și microcosmos există o corespondență. Așa cum stau lucrurile în mare, așa stau și în mic; sus și jos, dreapta și stânga, afară și înăuntru, se află pretutindeni în raportul unei corespondențe reciproce; dar abia omul, o fiinţă la limita dintre lumea Naturii și cea a Spiritului, este, în ființa și destinul său, cu adevărat oglinda întregii lumi create. Aşadar, acea epocă din trecut privea ca pe un tot realitatea obiectual-exterioară și pe cea a stărilor interioare. ‒ Această concepție despre lume și-a găsit expresia cea mai grandioasă, mai completă și, totodată, mai precisă în sistemul astrologiei. Aceasta înțelege lumea Naturii și a Spiritului, necesitatea și întâmplarea, arbitrariul și destinul, pe de o parte, într-un context ce poate fi formulat cu exactitate matematică, pe de altă parte, din direcția semnificației sale (în sens uman) drept baza sa reală. Pentru cititorul în stele universul era ca un mecanism de ceasornic. Mișcarea primordială a Cosmosului este arcul acestui mecanism, iar cerul înstelat cadranul său. În el se îmbină miriade de roți, cu aceeași necesitate, condiționându-se reciproc, roți de care voința liberă a fiecăruia ține într-o măsură nu mai puțin importantă decât destinul cosmic. Așa se înscriu sferele stelelor în sufletele ce încolțesc. Și invers, așa se poate citi pe cer, într-o scriere lapidară, ceea ce devine sau urmează să devină pe Pământ.

Eu evoc în amintirea dumneavoastră această sferă de reprezentări, care ține de tezaurul cel mai vechi al omenirii, cu un scop absolut precis. Ciclul simpozionului nostru din acest an își propune să vă ajute să recunoașteți și să înțelegeți de pe o poziție superioară locul și valoarea diferitelor concepții despre lume și diferitelor feluri de a modela viața. El își propune, conform cu spiritul Şcolii de Înțelepciune, să dovedească în ce măsură fiecare dintre ele are un sens sau poate ajunge să aibă unul. Iar primul și până acum ultimul răspuns la o întrebare pusă atât de general, care a satisfăcut imboldul spre cunoaștere, l-a dat tocmai astrologia. Căci, pentru ea, fiecare fenomen era, în primul rând, determinat cosmic și, deci îndreptățit. Dacă fiecare fel uman de a fi are un substrat cosmic, atunci pentru existența de acum și aici a unei anumite ființe, poate nereușite, ca atare, răspunde, pe de altă parte, întregul firmament, ceea ce face ca orice apreciere exclusivistă și meschină să se autodesființeze, ca fiind absurdă. Chiar dacă tipului Pește poate să i se pară că tipul Berbec e mai puțin valoros, acesta este la fel de necesar, are același drept să trăiască; în sens empiric, fiecare trebuie să fie exact așa cum l-a creat constelația nașterii sale. Mai putem oare contesta că și omul, ca fenomen, este produsul apărut la interferența unor influențe cosmice? Orice s-ar crede despre premisele speciale ale astrologiei, felul ei de a privi particularul din direcția întregului, pe baza căruia fiecare plăsmuire a vieții are, empiric, dreptate, în primă instanță, corespunde în principiu sensului general al lucrurilor. Aceasta o dovedește, pragmatic, faptul că epoca anterioară iluminismului a văzut și a înțeles tipul uman individual în contextul său necesar într-un sens mult mai profund decât toate epocile care i-au urmat. Epoca modernă și l-a reprezentat pe om, până la nivelul celei mai grosiere componente materiale, rupt de întregul naturii; și astfel, în ceea ce-l privește, ea l-a conceput într-un mod mult mai antropomorfic decât predecesoarea sa mai puțin luminată, fiindcă a uitat cu totul de determinarea cosmică incontestabilă și de omul spiritual. Ea și-a închipuit cu o aroganță necunoscută mai înainte că are voie să decreteze pe baza fiecărei concepții în parte care forme de viață au dreptul la existență și care nu. De atunci încoace, dacă cineva, personal, nu avea o orientare religioasă, el avea voie, fără a se face de râs, să prezinte religia drept o absurditate; dacă cineva, personal, nu era militar sau intelectual, el avea voie să respingă spiritul de luptător şi critica filosofică în general; dacă femeia sau artistul nu corespundeau idealurilor cuiva, acesta avea voie să-i critice, considerându-i neînsemnați. Prin urmare, concepția despre lume a epocii anterioare iluminismului înțelegea lumea mai profund decât era științifică.

Atâta se poate spune, în principiu, cu totul independent de corectitudinea imaginii astrologice a lumii; ceea ce nu se potrivește faptic își poate dovedi valabilitatea ca ipoteză de lucru. Or, nici „corectitudinea” acelei imagini a lumii, în liniile sale mari, nu mai poate fi contestată fără prejudecată: pe cât știu din proprie experiență, horoscoapele nașterii, întocmite de oameni cu capacități corespunzătoare, pe baza unor date exacte, se potrivesc atât de des, încât legile calculului probabilităților ne interzic să vorbim aici de întâmplare. Acest lucru nu poate fi înțeles, firește, prin mijloacele conceptuale existente până în prezent, cel mai puțin pe baza faptelor furnizate de astronomie. În astrologie, planetele și semnele zodiacale figurează numai ca centre de raportare ale unor stări de tensiune cosmice ‒ verificate numai cu ajutorul unei experiențe foarte bogate ‒, care își exercită influențele în fizic și în psihic, motiv pentru care, în măsura în care acestea există în mod real, trebuie că aparțin planului unei realități psihico-fizice încă necercetate și imposibil de cuprins cu privirea de pe alte planuri. Dar starea de lucruri ca atare nu poate fi negată. Și acest fapt confirmă, în orice caz, valabilitatea premisei generale a unei corespondențe interioare între macro și microcosmos. Cercetările cele mai noi au dus la o altă constatare de o importanță deosebită: aceea că reducerea unui suflet la predispozițiile și complexele sale ințiale prin metoda psihanalitică, oricât de des a fost făcută încercarea, cu ajutorul unor date suficient de exacte, dă o schiță generală care oglindește cu fidelitate horoscopul nașterii. Pe baza experienței, se ajunge la același rezultat, fie că, pentru o înțelegere fundamentală a unui suflet ne înălțăm privirile spre cerul înstelat sau că ni le coborâm spre străfundurile originare ale acestuia. Or, fiindcă valabilitatea rezultatelor obținute prin reducerea analitică a unor stări complexe ale sufletului ca bază a acestuia nu stă sub semnul întrebării, trebuie în mod necesar ca și schema astrelor să exprime niște raporturi reale. Și, pornind de aici, putem face o primă încercare de a interpreta problematica respectivei corelaţii, fără nici o pretenție, bineînțeles, de a o lămuri în întregime. Caracterul inexplicabil al stării de fapt înseşi nu ne pune în față o enigmă deosebită: orice calitate este ceva irațional, iar intelectul poate să înțeleagă numai lucruri raționale; proprietăţile elementelor chimice sunt ceva exact la fel de ireductibil și, prin urmare, la fel de inexplicabil ca și virtuțile planetelor astrologice. Singura problemă poate fi felul în care starea de fapt astrologică, inexplicabilă în măsura în care ea există, se raportează la restul existenței de acum și aici a naturii, la fel de inexplicabilă. Or, la aceasta, cheia o dă teza bazată pe experiența că horoscoapele se potrivesc în măsura în care ele sunt întocmite de niște persoane înzestrate corespunzător. Ea spune că regulile astrologiei se dovedesc valabile numai în mâna celui ce știe să le aplice. Or, mutatis mutandis, acelaşi lucru se poate spune despre orice alt proces al vieții în genere. Pretutindeni, realizarea sensului ‒ și viața nici nu e altceva ‒ se desfăşoară din lăuntru înspre afară. Pretutindeni, această realizare a sensului, dacă duce la creaţie, trebuie să se orienteze după gramatica și sintaxa alfabetului lumii. Așa se desfășoară, desigur, toate procesele organice, după anumite legi, dar la acestea se ajunge numai acolo unde viața este cea care le face să apară și le dirijează. Astfel, activitatea creatoare poetică se întrupează de fiecare dată într-o ritmicitate tipică, dar din simpla cunoaștere a legilor ei nu s-a născut încă niciodată o creație poetică. Tot așa, regulile deja confirmate ale psihanalizei îl ajută numai pe acela care știe să le aplice prin alegere liberă. Situaţia specială a astrologiei nu ne dă, deci, nici o enigmă de dezlegat. Dar ea ne permite să înțelegem problema generală a legăturii dintre necesitate și libertate, care este problema de bază a vieţii omului, în mod mai profund decât pare posibil din orice alt punct de plecare cunoscut de mine. Dacă, după cum am văzut, din datele stelelor nu se poate afla nimic care să nu fie conținut în sufletul însuși, dar punctul de pornire al astrologiei este unul extrauman, cosmic, atunci următoarea noţiune care cuprinde întregul complex trebuie să dea satisfacție în mod fundamental sensului său: universul și omul sunt în orice moment o situație cosmică unitară. Omul care voiește liber este în acelaşi timp expresia unei deveniri cosmice; el este în același timp, în orice clipă, împlinitor și inițiator. Interpretarea greșită a trecutului în ceea ce priveşte dependența de stele şi cea a epocii recent încheiate ‒ în ceea ce priveşte arbitrarietatea umană, este, de fapt, o sinteză imposibil de realizat. Se poate dovedi din experiență că lucrurile stau astfel în realitate, atât cât se pot dovedi astfel de lucruri: mijlocul de a face acest lucru ni-l dă I Ging, „Cartea transformărilor” a chinezilor. Această lucrare, cea mai remarcabilă, desigur, din literatura universală, împarte întregul vieții într-un anumit număr de situații generale, care cuprind în ele în același timp aspecte umane, cât și aspecte cosmice. Ea presupune, pornind de la aceste situații, că fiecare poartă în sine legea unei schimbări. Ea arată, în același timp, calea pe care fiecare poate constata transformarea prin care tocmai trece, precum și transformarea specială care-l așteaptă, în mod concret. Și, cu adevărat: ori de câte ori un om cu predispoziţiile şi cu instruirea corespunzătoare poate să caute în I Ging răspunsul pe calea justă, el găseşte o lămurire despre starea sa personală şi despre dezvoltarea ei în continuare, iar prin comentariul păstrat prin tradiţie, îndrumarea cea mai înţeleaptă pentru cea mai bună stăpânire a soartei. Acest lucru este atemporal. Exact la fel cum Confucius şi-a luat cea mai mare înţelepciune din I Ging, tot așa, în vremuri încă destul de recente, în orice situație critică, sfatul bătrânilor, Genro, și-a extras principalele linii orientative pentru deciziile politice ale Japoniei. Experienţa mea personală confirmă şi ea, fără nici o excepţie, înţelepciunea din Cartea Transformărilor. De aceea, pentru mine, personal, s-a dovedit faptul că orice realitate particulară, orice obiect, stare sau fapt istoric, orice trăire pur personală aparţin unui tot universal, care, deci, poate fi determinat din cele mai diferite puncte de pornire, cosmice sau umane.