MOARTEA PĂPUŞII

Ca pe-o păpuşe tristă şi fragilă,

Mi-am îngropat în aşternut de flori,

Iubirea de argint ori de argilă,

Cu murmur de fântâni şi de viori.

Am ascultat cum forma ei virgină

Se descompune putredă-n amurg,

Topindu-se ca pulberea marină,

Svârlită-n prundul apelor ce curg.

Şi-am plâns târziu cu-un serafim de seară

Care-şi frânsese aripa-ntr-un cais,

Şi lacrimi cu sidef de lună clară

I-au troenit sicriul larg deschis.

În albele dantele din corolă,

Trecutu-i adâncit în somn etern;

Regretele pe suflet se aştern

Ca praful pe-o spărtură de violă.

***

PĂRĂSIRE

Casa asta care stă să cadă

Poartă-n zugrăveală jocuri de copii;

Au crescut atâtea ierburi prin ogradă,

Bozii şi atâtea bălării.

S-au ţesut paianjeni prin unghere

Numărând la rosturi ca un cărturar;

Parcă nu-şi mai are liniştea-ncăpere!

Torsu-i monoton, mărunt şi rar.

Pe pereţi cresc umbre moi de lună,

Luna s-a culcat pe duşumea

Şi cu luna şi cu umbrele-mpreună,

A legat frăţii de cruce-o cucumea.

Nu e nimeni... A murit şi liniştea-n mormânt.

O icoană cu treime şi seraf

A căzut cu văruiala la pământ...

Dumnezeul meu e ţăndări, lut şi praf.