...Numitorul comun al aspiraţiilor omeneşti nu poate fi aşa zisa fericire atinsă (este ea aşa vreodată?), ci numai şi numai ceea ce duce la fericire, activitatea care ne face fericiţi. Acest singur numitor comun, însă, este Creativitatea.
Orice bucurie de a trăi este totodată şi bucurie de a muri. Un optimism laş şi neghiob a hipnotizat atât de bine opinia publică din toate ţările, încât un imens număr de bărbaţi şi de femei se cred gata să renunţe la orice bucurie profundă, cu condiţia să nu apară nimic care ar putea să le tulbure acest optimism. Dacă renunţă în modul acesta la creativitate, omul e nevoit să idealizeze rutina. De unde şi idealul unei vieţi complet mecanizate în care totul merge ca pe roate....
….Cea de a doua facultate care trebuie cultivată cu orice preţ în numele idealului Creativităţii este înţelegerea: înţelegerea lăuntrică, venind din interior, prin opoziţie cu cunoştinţele aduse din afară. Orice act de înţelegere este un act personal şi în acelaşi timp creator. Este la fel de imposibil să laşi altcuiva grija de a înţelege pentru tine ca şi cea de a respira pentru tine. Pe de altă parte, orice act de înţelegere este acordarea unui Sens; el constituie o activitate spirituală care acţionează din interior spre exterior. Niciodată nu se găseşte un sens lucrurilor cărora nu li se dă acest sens; dacă ar fi altminterea, lipsa de înţelegere nu ar fi regula generală. Să aibă fiinţele, evenimentele şi lucrurile sensul propriu cel mai bine definit – el este imposibil de găsit fără a-l aduce noi înşine; cine citeşte o carte fără să contribuie cu înţelegerea sa absolut personală nu va vedea în ea decât hârtie şi cerneală tipografică. Aceasta ţine de faptul (explicat pe larg în capitolul „Irupţia Spiritului” din Meditaţii Sud- Americane) că odată cu această irupţie o altă ordine decât cea a Naturii, şi care există într-o altă dimensiune, începe să ia formă în antica ordine a existenţei terestre. Acest principiu este creator pe planul metafizic, tot aşa cum sufletul şi corpul sunt creative pe planul teluric. În domeniul ordinii raţionale, însă, nu cunoaşterea sau ştiinţa constituie expresia acestui principiu spiritual; aceasta este numai înţelegerea. Şi; prin urmare, doar înţelegerea este creatoare. Iată de ce mi-am intitulat principala lucrare de filosofie înţelegere creatoare. În domeniul spiritului, Sensul creează faptele, tot aşa cum inspiraţia poetică creează versurile care îi corespund. Bineînţeles, înţelegerea nu este identică cu creaţia propriu-zisă. Dar amândouă aparţin aceleiaşi ordini în sensul că aceste două acte sunt pur personale, că este vorba într-adevăr de activitate într-un caz şi in celălalt şi că cel care înţelege un adevăr descoperit de un altul îl face prin aceasta să devină al său propriu. De unde această situaţie paradoxală în aparenţă că cineva poate şti tot fără să înţeleagă nimic şi să înţeleagă tot fără să ştie nimic. Ceea ce caracterizează era mecanizată este tocmai faptul că domneşte în ea o cunoaştere de o neîntrecută amploare, dar şi o lipsă de înţelegere poate şi mai neîntrecută. Astăzi, doar faptele contează în ochii imensei majorităţi; şi, bineînţeles, faptele neînţelese. Dar dacă înţelegerea lipseşte, este imposibil să existe creativitate spirituală; căci înţelegerea este forma cea mai elementară a creativităţii. Este suficient ca această evoluţie să se continue încă foarte puţin timp şi se va produce o inevitabilă nivelare la cota inferioară, mai radicală decât a operat vreodată cel mai fanatic dintre tribunii poporului trimiţând la moarte toate elitele. Atunci, orice iniţiativă a spiritului, orice independenţă a judecăţii, orice creativitate spirituală va dispare…..
