Descriere

Prezentul volum reunește două culegeri de articole și conferințe ale lui Keyserling, acoperind, cu anumite lacune, un interval de trei decenii, 1906-1935, și având drept idee comună rolul nu al artei propriu zise, ci al perspectivei artistice în abordarea chestiunilor legate de filosofie, morfologia culturii, filosofia religiei și a istoriei, și nu în ultimul rând, a vieții privite ca artă.

Despre Arta Vieții, tradusă din franceză de Octavian Soviany, este versiunea românească a cărții Sur l'Art de la Vie (1936), primul text al căreia, „Filosofia este o artă” a fost readus la începutul Filosofiei ca Artă, de unde fusese extras pentru completarea sumarului ediției franceze. Această a doua secțiune, tradusă din germană de Mihnea Moroianu (cu excepția amintitului eseu inițial), este o versiune aproape completă a volumului Philosophie als Kunst (1922), a cărui înrudire de fond cu eseurile primei părți este documentată de cele patru eseuri ale sale care au fost incluse în ediția franceză, apărută 14 ani mai târziu. Neincluse în această versiune au rămas un text datând din 1909, precum și alte două din 1919, care ni s-au părut insuficient legate de problematica generală a ambelor volume. Aceleași considerente ne-au făcut să renunțăm la a doua parte a eseului „Pro și contra Teosofiei”, dedicată unei polemici, niciodată reluată ulterior, cu Rudolf Steiner.

         

Despre Arta Vieții

Hermann Keyserling
46 RON

Adauga in cos

Estimare livrare curier:
24 august

Din colectia: Opere Fundamentale

Poate vă interesează și următoarele cărți

Fragment Despre Arta Vieții

...Chintesenţa practică a tot ceea ce am expus până aici este, din punct de vedere al progresului uman, aceasta: este o iluzie să vrei să progresezi contând doar pe forţele individuale accesibile conştiinţei limpezi şi supuse voinţei. Omul concret nu constituie o monadă închisă, ci un „raport” între un Eu şi un Non-Eu, care este, virtual, Universul întreg; el nu poate progresa într-un sens mai esenţial şi mai profund decât acela consistând într-o diferenţiere faţă de ceea ce există deja, decât punându-se într-un raport viu cu alte forțe cu care se polarizează și pe care astfel și le integrează. De unde rolul  imens pe care l-a putut juca la începutul erei noastre o religie venită din Orient în acest Occident care era deja de pe atunci esenţialmente extravertit, adică orientat spre experienţa exterioară. De unde, în compensaţia acestei mişcări, rolul imens şi mereu în creştere pe care l-a jucat, începând din Renaşterea, descoperirea Naturii. De unde, în zilele noastre, tendinţele comuniste care devin tot mai generale, sub o formă oarecare, pe întreaga planetă. Mulţi intelectuali sunt miraţi văzând că nişte spirite neîndoielnic profunde şi cu atât mai mult personaliste, dacă nu individualiste, au putut să adere la vreuna dintre aceste manifestări; dar ne înşelăm întotdeauna când identificăm o tendinţă profundă cu expresia ei momentană, ca să nu spun cu programul ei oficial. Oricine ar fi avut cunoştinţă de legile polarizării şi de drumul firesc pe care trebuie să-l ia omul către o nouă integrare ar fi putut să prevadă de mult că o eră comunistă sau comunizantă până la exces trebuia să-i succeadă ultimelor două secole care au fost individualiste până la exces. Pe durata lor omul s-a arătat mai autarhic decât este în realitate. De unde această atomizare crescândă a societăţii omeneşti, această sărăcire crescândă a vieţii şi apariţia tot mai rară a unor  oameni compleți. Odată punctul critic atins, nu mai există efectiv niciun alt mijloc de a revitaliza viaţa decât acela de a pune accentul pentru un timp, într-o manieră atât de unilaterală, pe polul opus individului. Astăzi omul trebuie să comunice din nou, pe cât de complet e posibil, cu Non-Eul şi mai ales cu aspectele cele mai neglijate ale acestuia în decursul ultimelor secole, pentru a regăsi drumul care duce spre împlinire şi, cu atât mai mult, spre o dezvoltare de ordin mai înalt a personalităţii. De unde prin urmare - comunismul. Ceea ce desemnează acest termen, în fond, şi ceea ce constituie raţiunea adâncă a tuturor teoriilor şi programelor comuniste sau comunizante posibile, este tendinţa profundă de a se ajunge la o re-comuniune cu „Tu-urile”. Aşa cum este firesc, ea s-a afirmat mai întâi în raport cu realităţile elementare ale vieţii, cu forțele telurice şi sub-individuale. Dar, inevitabil, ea va deplasa accentul din ce în ce mai mult, ajutată de timp şi de experienţă, de la elementar către spiritual. Doar referindu-ne la termenul de comuniune vom înţelege fondul veritabil al comunismului, precum şi faptul paradoxal că o tendinţă care şi-a făcut intrarea în viaţă sub flamurile luptei de clasă vizează mereu, în fiecare din încarnările sale ulterioare, comunitatea integrală. La ora la care scriu aceste rânduri naţional-socialismul german exprimă cel mai bine sensul profund al oricărei forme de comunism. Dar nu suntem decât la începutul procesului. Cu cât timpul va înainta, cu atât se va vedea mai limpede că scopul adevărat al oricărui comunism este o nouă integrare, aşa cum o vizează cu siguranţă  individualistul cel mai profund. Iar la sfârşit, de tendinţa comunistă va profita tocmai individului şi  Spiritului...




Cartea a fost adaugata in cos