Cu prilejul vizitei sale în SUA, Hermann
Oberth este primit şi la Casa Albă şi invitat să ţină o conferinţă în
Capitoliu în faţa Comisiei pentru Navigaţia Spaţială din Congresul SUA.
„Privirea aruncată din Cosmos asupra Pământului nostru”, îşi exprimă
Oberth punctul de vedere la obiect, „ne arată ce mic, preţios şi fragil
giuvaer ne este dat
pe mână. Ameninţarea Pământului vine
astăzi nu de la un dezechilibru cosmic, ea vine în primul rând de la
forţele întunecate din noi înşine — împreună cu cunoştinţele noastre
tehnice!”
Gânduri şi îngrijorări similare îl
preocupau însă pe pionierul navigaţiei spaţiale încă mult mai demult. În
articole şi conferinţe (Responsabilitatea omului de ştiinţă, Despre
sensul navigaţiei în spaţiul cosmic, „Cercetare, navigaţie spaţială,
criza omenirii” ş.a.m.d.), care datează din anii cincizeci, Hermann
Oberth intervine consecvent pentru ca rezultatele revoluţiei
tehnico-ştiinţifice contemporane să fie utilizate raţional. Întrebarea:
„Cercetarea, tehnica, ştiinţa şi cultura până acum ne-au făcut
fericiţi?” [O 88] trece ca un fir roşu prin toate aceste contribuţii.
Cert, marile progrese din ştiinţă şi tehnică au făcut într-adevăr
posibile şi bombele atomice şi rachetele de luptă. Să fie acesta un
motiv pentru a vrea să oprim progresul? Să ne întoarcem în timpurile
„ciobanilor şi ţăranilor”? Să constea Răul în aceea că oamenii ştiu deja
prea mult?La toate aceste obiecţii, Oberth răspunde clar şi hotărât: Nu.
Motivaţia sa este limpede: „Cu cât cunoaşte cineva mai bine o regiune, cu
atât mai mică este primejdia ca el să se rătăcească, şi cu cât mai mult
ştie omenirea, cu atât mai mic este pericolul ca ea să greşească.
Stările de lucruri din zilele noastre sunt
posibile nu fiindcă în unele domenii ştim prea mult, ci numai din cauză
că în alte domenii nu cunoaştem îndeajuns. (…) Poluarea aerului şi a
apei de exemplu nu o putem elimina din lume prin aceea că dăm foc la
fabrici, nimicim sursele de petrol şi minele şi renunţăm la toate
atomobilele, ci numai prin aceea că o întoarcere în epoca de piatră de
altfel nici nu mai este posibilă.
