O recenzie a carții 7 pici de aceeași autoare...

...Romanul Norei Maria Vasilescu este un roman de dragoste pe fondul revoluției. Cu asta nu spunem mare lucru, temele mari ale literaturii le moștenim practic de la Homer și literatura clasică în general. De la Iliada la Război și pace avem o frumoasă colecție de zeci de mari romane care acoperă zona dragoste și război, revoluția fiind un război intern. Dacă venim în secolul XX, cu marile sale războaie, e imposibil să ținem socoteala. În ciuda acestui fapt, romanele despre războiul nostru intern de acum 30 de ani sînt extrem de puține. Nu vorbesc despre literatura istorică, memorialistică, nici despre paraliteratură, ci despre literatura propriu-zisă. Înaintea autoarei comentate, oricît m-am documentat, am reținut cîteva titluri: Te pup în fund, Conducător iubit de Daniel Bănulescu, unde totuși revoluția ocupă doar finalul romanului, Matei Brunul de Lucian Dan Teodorovici, cumva împărțit între lumea de dinainte și lumea de după, Contaminare de Mihai Radu, unde evenimentele revoluționare timișorene sînt refăcute prin retrospectivă și ancheta tîrzie....

"Heh. Poate c-o fi venit el din Europa de Est de pe dreapta și prea târziu, dar măcar târziul ăsta îl făcea să înțeleagă. Viața în comunism îi dăduse unelte de înțeles așa cum niciunul dintre studenții lui nu avea. Colegii „deștepți”, care scăpaseră de conferințe, de „evenimente” ale galeriei de artă, de „întâlniri” cu elevii de liceu, cu „marele public” etc. etc., cei care-i lăudaseră mai sincer sau mai puțin sincer aceste povești nu bănuiseră niciodată – era convins! – câtă parșivă prudență, câtă perversă abilitate și câtă academică fățărnicie îngropase el într-însele. Enormă. Chiar și după ce luase full-tenure. Luase prea târziu, cam pe când intraseră gemenii în liceu, când devenise clar că nici ei n-or să ia vreo bursă, nici părinții n-or să câștige bani destui să le plătească vreun colegiu serios. Nu la notele lor. Profesorul Todea, calm și educat, trăia la fel de calm și educat (bine, cam șchiop) în povestirile sale despre portrete și scene biblice, peisaje și mitologie. Trăise adică. Fiindcă acum, pensionat și singur, puțin îi mai păsa. Păstrase un curs de inițiere și un post-doc pe care avea să-l piardă curând, destui lupi tineri priveau cu interes într-acolo. Era dispus să le radă pe amândouă oricând din agendă. Profesorul Todea (ultima treaptă) calm și educat, urma să fie asasinat cu sânge rece și mai cu seamă cu o premeditare care datà de mult: ideea modelului Omului cu lupa i se năzărise cu mai bine de cincisprezece ani în urmă. Asta-i!"

"Erau, fuseseră toți pictori foarte buni, câțiva chiar artiști capabili să înțeleagă umanul la adâncimi cutremurătoare, dar rămâneau oameni, cu plăcerile lor câteodată vulgare, câteodată brutale și mai cu seamă satisfăcuseră clienți de toate gusturile. Îi reintrodusese pe Jan Steen și pe Brouwer în discuție și se străduise să proiecteze reproduceri cu cea mai mare rezoluție pe care-o putuse găsi, împingându-i să citească acolo unde se găsea, sugestia, licențiosul și pornografia. Asociase cu filmul, mai ales filmul mijlocului de secol XX, între pudibonderia protestantă și „puritatea proletară” a comunismului, arta sugestiei până la imaginea mai adevărată decât realitatea a lui Baudrillard, dar și a lui Hustler. Ce era artă și ce pornografie, ce slujea simplei fiziologii masculine și ce esteticului și intensității? Se amuzase să se asocieze feministelor, să le susțină, să le contrazică după aceea, să descopere laolaltă cu marxiștii drama fetei în casă din gospodăriile burgheze ale Republicii, dar să descopere valoarea de frumos împletită – fir-ar să fie – cu disprețul sexualizat, să-i întărâte și, pentru câteva ore în fiecare săptămână, sub marile neoane ale sălii de curs, și, sub concentrarea dezbaterii, sub presiunea chicotelilor, a ochilor feriți cu jenă, ploaia se uscase. Revenea însă pe capacul mașinii"