Cursul nostru este un curs de «Filosofia religiei», adaptat cu toată pasiunea şi conştiinciozitatea la necesităţi impuse de titlul actual al Catedrei. Despre religie se poate vorbi adoptând foarte multe puncte de vedere. Noi ne-am propus să desfăşurăm o filosofie a religiei, adică să considerăm fenomenul religios după metode şi în perspective proprii filosofice. E bine să accentuăm de la început acest lucru, ca să nu încapă nicio confuzie.

Religia ar putea să fie tratată şi după alte metode şi în alte perspective decât cele filosofice, cărora le anexăm, ca un supliment, şi punctul de vedere empirico-ştiinţific. Ne gândim, de pildă, la perspectiva «teologică». Să punem în relief deosebirea între perspectiva filosofică şi cea teologică, adică cele două puncte de vedere care de obicei se socot ele înşile într-o gravă concurenţă, mai ales când e vorba de fenomenul religios. Teologia porneşte totdea­una de la teza că o anumită religie este singura adevărată religie, iar celelalte religii ar fi numai forme inferioare sau, în cazul când se admite că există şi alte religii de tip superior, acestea sunt doar tolerate, în măsura în care ele repetă sau prefigurează conţinutul ca atare al religiei adoptate de teologia în chestiune. Într-o asemenea perspectivă «teologică» va vorbi teologul islamic despre religia mozaică sau creştină, sau talmudistul despre creştinism, sau teologul creştin despre Buddhism ori despre religia lui Zarathustra. Perspec­tiva pur «teologică» faţă de fenomenul religios este cel mai adesea condiţionată de credinţa teologului că o anumită religie este privi­legiată prin originea ei neumană, sau că ea se datoreşte, ea şi numai ea, unei particulare revelaţii divine. Excepţie fac în această privinţă unele doctrine asiatico-indiene, care fără de a fi cu totul străine de ideea unei revelaţii speciale, se cred totuşi formulate mai ales în chip filosofic. Totuşi, şi în aceste cazuri, teologii recurg, când iau în considerare alte religii, la perspective dictate de textele religiei lor, socotite de ei drept «sacre». Nu vom discuta îndreptăţirea perspec­tivei teologice, cât priveşte fenomenul religios în general, fiindcă în fond avem aici de a face cu un factor de credinţă prefăcut în criteriu absolut şi sub unghiul căruia este privit totul. Nimic mai inutil decât o dispută în domeniul credinţei. Va trebui să ne însuşim cu toţii obiceiul foarte civilizat de a respecta credinţele altora, oricare ar fi ele. Perspectiva teologică o considerăm pe deplin legitimă pentru teologii oricărei religii.

Ca titular al unei catedre de filosofie şi din alte câteva motive, să mi se permită ca personal, în cursul nostru, să adopt «perspectiva filosofică», pentru care însăşi ideea şi credinţa într-o revelaţie divină este un fenomen spiritual, ce urmează să fie studiat ca fenomen. O filosofie a religiei poate să adopte orice metode care s-au încetăţenit cu timpul în gândirea filosofică; ea exclude însă una singură: aceea de a pomi de la un corp foarte amplu de teze deja constituite, de la un corp întreg de teze căruia i se atribuie o autoritate indiscutabilă.  Această metodă îndreptăţită în teologie, în orice teologie, este, pre­cum de la sine se înţelege, respinsă de filosofi. Diferenţa nu împie­dică totuşi pe filosofi şi pe teologi să ajungă uneori la aceleaşi rezul­tate. Discuţia deci este în primul rând de metodă. Metoda filosofică cât priveşte considerarea fenomenului religios, şi metoda teologică se deosebesc în orice caz prin natura lor, rezultatele putând să fie aceleaşi, cum pot să şi difere. Nu spun că filosofia porneşte la drum fără nicio premiză prealabilă. Aceasta e imposibil. Atât filosofia cât şi teologia au particularitatea comună că purced la cercetarea obiec­tului luat în considerare de la anumite premise, pe care le acceptă acordându-le toată crezarea. Dar câtă vreme teologia pleacă de la un corp întreg şi foarte amplu de teze constituite, filosofia are tendinţa de a pomi de la un minimum de astfel de teze.

Spre a putea desfăşura o filosofie a religiei e desigur necesar să ne familiarizăm mai întâi cu acest fenomen, şi anume într-un sens mai larg decât este posibil acest lucru prin aceea că fiecare individ, sau aproape, adoptă încă din copilărie o anumită religie. Familiari­zarea cu fenomenul religios se face şi pe altă cale, adică prin cunoaş­terea a cât mai multe forme sau tipuri de religii. Cursul nostru îl vom începe, aşadar, cu expunerea unei serii întregi de religii, când mai depărtate, când mai apropiate de ceea ce este religia noastră.

Vom expune doctrinele religioase, ca şi felul vieţii religioase, din diverse epoci istorice şi din felurite sfere culturale, aceasta ca o bază necesară pentru a purcede la analiza filosofică a fenomenului religios ca atare. Departe de mine gândul sau intenţia de a face la început un fel de istorie a religiilor. Nu mă simt deloc chemat pentru aşa ceva. Din parte-mi voi răsfoi numai istoria religiilor, cu Dumneavoastră alături, oprindu-mă la acele exemple menite să ne familiarizeze într-un chip deosebit cu fenomenul religiei. Materialul ce ne stă la dispoziţie este imens. Un profesor de specialitate ar putea să-şi facă cursurile timp de o sută de ani utilizând acest material, care nu ţine deloc seama de limita de vârstă a profesorilor. Noi vom încerca să alegem din acest material disponibil momentele care interesează exclusiv din punctul de vedere al scopului ce-l urmărim: acest scop e o Filosofie a religiei.

În partea dintâi a cursului vom expune câteva mari forme religioase ale trecutului, relevând îndeosebi aspectele fertile pentru o filosofie a religiei. Puternice forme religioase găsim bunăoară în India, în Iran, în Asia Mică, în Arabia, în Europa. Sunt formele religioase care au luat o înfăţişare de mari fenomene colective. Ne va interesa deci brahmanismul, buddhismul, religia lui Lao-Ţse, a lui Confucius, religia persană, mozaică, creştină şi mahomedană. Dar în afară de formele religioase colective, atenţia noastră se îndrumă şi spre forme mai restrânse, sectare, ca să zicem aşa, sau spre forme religioase pur individuale. N-ar fi oare de interes să ne oprim într-o lecţie asupra religiei individuale a lui Goethe?

Numai după ce ne vom fi familiarizat în acest chip cu fenomenul religios, vom putea proceda la analiza filosofică şi la încercarea unei definiţii. Acest lucru îl vom face în partea a doua a cursului, când vom avea prilejul să expunem şi cele mai importante teorii filosofice cu privire la natura religiei, de la Kant la Schleiermacher şi de la acesta la Rudolf Otto şi alţii. În partea a treia a cursului vom putea, pe urmă să vorbim despre formele religioase ale poporului nostru, în lumina unei filosofii a religiei, ce se va fi constituit.