Cursul nostru este un curs de «Filosofia religiei», adaptat cu toată pasiunea
şi conştiinciozitatea la necesităţi impuse de titlul actual al Catedrei. Despre
religie se poate vorbi adoptând foarte multe puncte de vedere. Noi ne-am propus
să desfăşurăm o filosofie a religiei, adică să considerăm fenomenul religios
după metode şi în perspective proprii filosofice. E bine să accentuăm
de la început acest lucru, ca să nu încapă nicio confuzie.
Religia ar putea să fie tratată şi după alte metode şi în alte perspective
decât cele filosofice, cărora le anexăm, ca un supliment, şi punctul de vedere
empirico-ştiinţific. Ne gândim, de pildă, la perspectiva «teologică». Să punem
în relief deosebirea între perspectiva filosofică şi cea teologică, adică cele
două puncte de vedere care de obicei se socot ele înşile într-o gravă
concurenţă, mai ales când e vorba de fenomenul religios. Teologia porneşte
totdeauna de la teza că o anumită religie este singura adevărată religie, iar
celelalte religii ar fi numai forme inferioare sau, în cazul când se admite că
există şi alte religii de tip superior, acestea sunt doar tolerate, în măsura
în care ele repetă sau prefigurează conţinutul ca atare al religiei adoptate de
teologia în chestiune. Într-o asemenea perspectivă «teologică» va vorbi
teologul islamic despre religia mozaică sau creştină, sau talmudistul despre
creştinism, sau teologul creştin despre Buddhism ori despre religia lui
Zarathustra. Perspectiva pur «teologică» faţă de fenomenul religios este
cel mai adesea condiţionată de credinţa teologului că o anumită religie
este privilegiată prin originea ei neumană, sau că ea se datoreşte, ea şi
numai ea, unei particulare revelaţii divine. Excepţie fac în această privinţă
unele doctrine asiatico-indiene, care fără de a fi cu totul străine de ideea
unei revelaţii speciale, se cred totuşi formulate mai ales în chip filosofic.
Totuşi, şi în aceste cazuri, teologii recurg, când iau în considerare alte
religii, la perspective dictate de textele religiei lor, socotite de ei drept «sacre».
Nu vom discuta îndreptăţirea perspectivei teologice, cât priveşte fenomenul
religios în general, fiindcă în fond avem aici de a face cu un factor de
credinţă prefăcut în criteriu absolut şi sub unghiul căruia este privit totul.
Nimic mai inutil decât o dispută în domeniul credinţei. Va trebui să ne însuşim
cu toţii obiceiul foarte civilizat de a respecta credinţele altora, oricare ar
fi ele. Perspectiva teologică o considerăm pe deplin legitimă pentru teologii
oricărei religii.
Ca titular al unei catedre de filosofie şi din alte câteva motive, să mi se
permită ca personal, în cursul nostru, să adopt «perspectiva filosofică»,
pentru care însăşi ideea şi credinţa într-o revelaţie divină este un
fenomen spiritual, ce urmează să fie studiat ca fenomen. O filosofie
a religiei poate să adopte orice metode care s-au încetăţenit cu timpul în
gândirea filosofică; ea exclude însă una singură: aceea de a pomi de la un corp
foarte amplu de teze deja constituite, de la un corp întreg de teze căruia i se
atribuie o autoritate indiscutabilă. Această metodă îndreptăţită în teologie,
în orice teologie, este, precum de la sine se înţelege, respinsă de filosofi.
Diferenţa nu împiedică totuşi pe filosofi şi pe teologi să ajungă uneori la
aceleaşi rezultate. Discuţia deci este în primul rând de metodă. Metoda
filosofică cât priveşte considerarea fenomenului religios, şi metoda teologică
se deosebesc în orice caz prin natura lor, rezultatele putând să fie aceleaşi,
cum pot să şi difere. Nu spun că filosofia porneşte la drum fără nicio premiză
prealabilă. Aceasta e imposibil. Atât filosofia cât şi teologia au
particularitatea comună că purced la cercetarea obiectului luat în considerare
de la anumite premise, pe care le acceptă acordându-le toată crezarea. Dar câtă
vreme teologia pleacă de la un corp întreg şi foarte amplu de teze
constituite, filosofia are tendinţa de a pomi de la un minimum de astfel
de teze.
Spre a putea desfăşura o filosofie a religiei e desigur necesar să ne
familiarizăm mai întâi cu acest fenomen, şi anume într-un sens mai larg decât
este posibil acest lucru prin aceea că fiecare individ, sau aproape, adoptă
încă din copilărie o anumită religie. Familiarizarea cu fenomenul religios se
face şi pe altă cale, adică prin cunoaşterea a cât mai multe forme sau tipuri
de religii. Cursul nostru îl vom începe, aşadar, cu expunerea unei serii
întregi de religii, când mai depărtate, când mai apropiate de ceea ce este
religia noastră.
Vom expune doctrinele religioase, ca şi felul vieţii religioase, din
diverse epoci istorice şi din felurite sfere culturale, aceasta ca o bază
necesară pentru a purcede la analiza filosofică a fenomenului religios ca
atare. Departe de mine gândul sau intenţia de a face la început un fel de
istorie a religiilor. Nu mă simt deloc chemat pentru aşa ceva. Din parte-mi voi
răsfoi numai istoria religiilor, cu Dumneavoastră alături, oprindu-mă la acele
exemple menite să ne familiarizeze într-un chip deosebit cu fenomenul religiei.
Materialul ce ne stă la dispoziţie este imens. Un profesor de specialitate ar
putea să-şi facă cursurile timp de o sută de ani utilizând acest material, care
nu ţine deloc seama de limita de vârstă a profesorilor. Noi vom încerca să
alegem din acest material disponibil momentele care interesează exclusiv din
punctul de vedere al scopului ce-l urmărim: acest scop e o Filosofie a
religiei.
În partea dintâi a cursului vom expune câteva mari forme religioase ale
trecutului, relevând îndeosebi aspectele fertile pentru o filosofie a religiei.
Puternice forme religioase găsim bunăoară în India, în Iran, în Asia Mică, în
Arabia, în Europa. Sunt formele religioase care au luat o înfăţişare de mari
fenomene colective. Ne va interesa deci brahmanismul, buddhismul,
religia lui Lao-Ţse, a lui Confucius, religia persană, mozaică, creştină şi
mahomedană. Dar în afară de formele religioase colective, atenţia noastră se
îndrumă şi spre forme mai restrânse, sectare, ca să zicem aşa, sau spre forme
religioase pur individuale. N-ar fi oare de interes să ne oprim într-o lecţie
asupra religiei individuale a lui Goethe?
Numai după ce ne vom fi familiarizat în acest chip cu fenomenul religios,
vom putea proceda la analiza filosofică şi la încercarea unei definiţii. Acest
lucru îl vom face în partea a doua a cursului, când vom avea prilejul să
expunem şi cele mai importante teorii filosofice cu privire la natura religiei,
de la Kant la Schleiermacher şi de la acesta la Rudolf Otto şi alţii. În partea
a treia a cursului vom putea, pe urmă să vorbim despre formele religioase ale
poporului nostru, în lumina unei filosofii a religiei, ce se va fi constituit.