Bogățiile civilizațiilor opulente (aur, mașini, sclavi), antrenează în mod automat, în numele confortului și al bunăstării, o alimentație abundentă și falsificată, adică anti-specifică (care nu convine constituției noastre anatomice și fiziologice digestive) și denaturată (alterată prin diferite manipulări: mecanice, calorice, chimice și prin amestecuri nepotrivite, numite „gastronomice”).

La acestea se adaugă sedentarismul, adică absența efortului muscular, care caracterizează aceste civilizații opulente (a căror marcă este întotdeauna densitatea, complexitatea și tehnicitatea, indiferent de epoca în care au existat).

Civilizațiile opulente sunt întotdeauna civilizații îmbătrânite, în care se remarcă abuzurile în alimentație, atrofia musculară și libertatea moravurilor. Obezitatea și celulita sunt semnele cele mai evidente ale acestei stări de degenerescență fizică și morală.

Națiunile cu bărbați „energici și musculoși” și femei cu trupuri ferme și fără celulită vor lua, într-o zi sau alta, locul popoarelor prăbușite care n-au știut să-și păstreze formele exacte și splendoarea de la origini, cu trăsăturile fiziologice și morale (sănătate și curaj) care sunt formele interioare ale acestora. Demult, în Roma antică, un obez se făcea de râs în fața lumii. În epoca decadenței, împărații romani se mândreau cu obezitatea lor.

 Dezvoltarea științelor materiei și  tehnicii nu schimbă cu nimic această lege a degradării ființei umane, care nu este supusă nici efectelor timpului, nici ale cunoașterii. Obezul moare tânăr, chiar dacă a știut să rămână inteligent; dar devine rapid impotent. Cât despre femeia cu celulită, ea devine sterilă, pierzându-și aptitudinile naturale de a da naștere unui copil sau de a alăpta. Catastrofa reprezentată de pierderea formelor exacte în cadrul ambelor sexe crește, fără ca cineva să bage de seamă, morbiditatea, confuzia mentală și amoralitatea în orice societate ajunsă la apogeul confortului său material și de bună-stare fizică.

Ființa umană, deformată și bolnavă datorită „erorilor vitale”, este o ființă sfârșită. Urâțirea unui întreg popor, care evoluează în paralel cu degenerescența sa organică, este un sunet de clopot, preludiu al clopotului morții, care anunță că timpul existenței sale s-a sfârșit și că a venit momentul ca el să părăsească scena lumii.

Ni se va spune, în mod sigur, că omul, prin geniul său (ascuțimea inteligenței sale sau a corpului mental) poate evita această decădere. De fapt, el nu face decât să o precipite, prin toate artificiile sale, care agravează condițiile „anti-biologice” ale existenței, prin creșterea mecanizării, a tehnologizării, a manipulărilor agro-alimentare sofisticate, a poluării medicale și chimice; și toate acestea făcându-i pe ignoranți și naivi să creadă că „totul este înspre mai bine în cea mai minunată dintre lumi”.

Această auto-satisfacție a maselor populare și această încredere nelimitată în autorități și putere, își au originea în pierderea auto-criticii și bunului simț al fiecăruia, rezultate dintr-o deviere a inteligenței, care încetează să mai funcționeze normal, și care progresează paralel și prin efect somato-psihic cu deformarea corpului, care se dilată la extrem (obezitate) sau în mod alternativ  se retractează, tot la extrem (descărnat), victime ale mediului artificial în care s-au scufundat.