[...] Saturarea cu deșeuri a mucoasei pulmonare este rezultatul funcției
emonctoriale a plămânilor (organe de eliminare a deșeurilor coloidale numite și
cleiuri).
Pe de altă parte, noi știm, că sub acțiunea „stresului” (alimentație,
muncă, climă, emoții, imperative de ordin social) indivizii își modifică forma
(morfologie), fondul (fiziologia) și mentalul (psihologia) prin
activarea glandelor endocrine, proprie fiecărui individ. Astfel, rezultă două
ramuri de involuție, din punct de vedere morfo-fizio-psihologic, față de tipul
inițial: ramura subiecților care se dilată (sanguini, digestivi, obezi)
și ramura celor care se retractă (respiratori, cerebrali, nervoși).
În acest sens, vă sfătuim să citiți broșura Nr. 4, foarte explicită: Să
citim sănătatea în formele corpului.
„Retractații” au un teren organic favorabil încărcării cu deșeuri
coloidale a mucoasei pulmonare și a mucoaselor feței. Bineînțeles, nici
„dilatații” nu sunt scutiți de afecțiuni respiratorii, dar pentru ei, aceste
boli sunt mai puțin rezistente și mai puțin grave decât la „retractați”.
„Sanguinii” și „digestivii” se încarcă cu deșeuri mai ales la nivelul
aparatului cardio-vascular. Am putea schematiza acest fenomen în felul următor:
„retractații” mor de bronșite repetate, iar „dilatații” sunt victime ale
infarctului. Desigur, aici este vorba despre o predispoziție, de o
tendință fiziologică și pentru unii, și pentru alții, și nu de o regulă fixă
care să nu suporte nicio excepție.
Acestea fiind
spuse, să explicăm acum care este procesul îmbâcsirii (saturației cu deșeuri
coloidale) ale aparatului pulmonar.
Doi factorii vor juca un rol prioritar.
1. Sedentarismul, care provoacă o stare permanentă de lejeră asfixie
pulmonară.
2. Alimentația de proastă calitate,
prin abuzul de zaharuri indirecte, de cereale și amidon, de corpi grași și
băuturi mai mult sau mai puțin alcoolice, care surmenează ficatul, îl epuizează
foarte repede și în final saturează lichidul limfatic care își va deversa
„prea-plinul de vâscozități” în sânge (către plămâni, unde alcoolul, foarte
volatil, se elimină în primul rând, sclerozând parțial mucoasele).
Înțelegem foarte ușor ce se va
întâmpla: plămânii vor prelua ștafeta ficatului, iar răcelile, tusea sezonieră, bronșitele, își vor face apariția în funcție de câtă
elasticitate mai au țesuturile; cu excepția cazului în care pielea se acoperă
de pustule acneice sau vaginul începe să curgă (leucoree).
De exemplu, prin același mecanism de
derivare, un abces de fixație va putea salva de o bronșită.
Dar, pentru a rămâne la obiectul
acestei broșuri, să luăm în considerare
aici fenomenul de eliminare la nivelul plămânilor.
Orice subiect care face parte din
tipologia „retractaților”,
sedentarizat și hrănit prost (exces de gemuri și marmelade, zahăr
industrial, pâine, paste, biscuiți, prăjituri, făină de toate felurile, vinuri,
aperitive și digestive) cultivă în surdină o afecțiune respiratorie oarecare,
mai mult sau mai puțin gravă (dacă o asemenea afecțiune nu s-a revelat deja
cu precizie).
În geneza bolii este vorba
întotdeauna de creșterea aceleași stări morbide, foarte greu percepută de
specialiști.
Subiectul începe să tușească pentru
un da sau un nu, apoi totul intră în ordine; cu toate acestea, rămâne sensibil.
Apoi, sunt perioade în care are secreții pe care le scuipă; iarna, face
bronșită, dar se vindecă uneori mai ușor, altă dată mai greu. Această situație
se agravează puțin câte puțin odată cu revenirea bolii. Astfel, se instalează
bronșita cronică cu toate consecințele (abces, emfizem etc.). Ciclul este mai
scurt, câteodată, când sunt reunite condiții mai favorabile și se poate termina
cu tragedia pneumoniei, a pleureziei sau a tuberculozei.
Bolile respiratorii apar disociate,
mai ales în faza lor terminală, dar inițial ele nu sunt decât manifestări
zgomotoase ale proceselor normale.
Apariția lor este atribuită frigului,
umidității sau germenilor (microbi sau viruși). În realitate, aceste cauze nu
sunt decât secundare (sau revelatoare ale unui teren deficitar și supraîncărcat
cu deșeuri).
Frigul închide și mai mult un ficat care nu
mai poate. Umiditatea acționează după același mecanism. În ambele cazuri
va rezulta un puseu eliberator suplimentar la nivelul plămânilor.
Cât despre germeni, ei se
fixează și prosperă pe o mucoasă supraîncărcată cu deșeuri, într-un mediu care
le este propice, așa cum fac țânțarii pe o mlaștină. Nu ei sunt cei
care creează mlaștina, adică boala.
Este drept că, pe termen lung, acești
„oaspeți” pot deveni stânjenitori și pot contribui la lezionarea
mucoasei respiratorii prin propria lor activitate. Aceasta este etapa
secundară, cea a infecției microbiene pe un teren supraîncărcat cu deșeuri și
întreținut în această stare în mod stângaci.
Broșura noastră Nr. 5, Microbul acest necunoscut, explică bine
aceste aspecte ale microbiologiei;
vă recomandăm lectura acesteia.
În concluzie, un ficat insuficient
funcțional (în fața supraîncărcării cu deșeuri rezultate din alimente dulci,
amidon și altele) și niște plămâni (pe jumătate paralizați din cauza
leneviei, sedentarității și carenței musculare), sunt adevăratele cauze ale
întregului lanț de boli respiratorii.
Doar acționând asupra acestor doi factori printr-o dietetică
inteligentă și exerciții corespunzătoare, vom putea nu doar să prevenim toate aceste afecțiuni, ci
chiar să le vindecăm, exceptate fiind cazurile în care există leziuni
definitive sau ireversibile care fac să devină imposibilă această operație (de 2
ori din 10, în cazuri grave). În cazuri extreme, bolnavii aparțin pe deplin
Alopatiei. [...]
